Lăcrămioara, o femeie de 30 de ani din Galați, a căzut victimă a violenței soțului său, care a bătut-o și apoi a ucis-o după ce a strâns-o de gât. Crima a avut loc în a treia zi de Crăciun, de Sfântul Ștefan.
Suspectul, în vârstă de 35 de ani, a sunat la 112 și a anunțat că și-a bătut soția și le-a spus dispecerilor că va pleca de acasă și va lăsa ușa deschisă. Ajunși la fața locului, echipajul medical de pe Ambulanță au găsit-o pe femeie decedată, cu urme de strangulare.
Tragedia a avut loc în cartierul Micro 20, într-un bloc de pe strada Furnaliștilor. Ulterior, bărbatul a fost prins și reținut de polițiști.
„Cu tristețe în inimă, îmi exprim sincerele condoleanțe pentru familie (…) în această perioadă de durere. Pierderea unei ființe dragi este întotdeauna o încercare grea, iar cuvintele pot părea neadecvate în astfel de momente. Lăcrămioara a fost o prezență luminată în viețile voastre, iar amintirile cu ea vor rămâne ca o sursă de confort și putere. În aceste clipe dificile, sper că găsiți sprijin în prezența celor dragi și în amintirile frumoase împărtășite cu Lăcrămioara. Fie ca dragostea și susținerea prietenilor și familiei să vă aducă alinare și putere în fața acestei pierderi. Gândurile mele sincere sunt alături de voi, iar memoria Lăcrămioarei va rămâne vie în inimile noastre. Vă transmitem compasiunea noastră sinceră și suntem aici pentru a oferi orice sprijin în această perioadă dificilă. Cu respect, președintele Partidei Romilor Pro-Europa Vrancea”, a scris Toader Constantin, pe pagina sa de Facebook.
Sursa foto: Facebook/Toader Constantin